” Datorită şedinţelor de psihoterapie personalizate din
cadrul cabinetului de psihologie Psy Essence al Nadiei Cupşa şi a proceselor
Călătoria de Brandon Bays, am reuşit să scap de atacurile de panică pe care le
aveam de aproximativ 15 ani şi care deveniseră o obişnuinţă în viaţa mea, în ideea în
care alte tratamente medicale sau psihologice tradiţionale nu au funcţionat. De
la prima sedinţă de psihoterapie am simţit din nou gustul unei vieţi normale,
fără anxietate, am respirat parcă un alt aer. În câteva şedinţe schimbarea în
bine a continuat să se contureze în întreaga mea fiinţă, am recăpătat control
asupra întregii mele fiinţe. Atacurile de panică nu mai există pentru mine, iar
corpul mintea şi sufletul meu reuşesc să gestioneze în alt fel situaţiile
intense pe care le descoperă viaţa. Chiar si alte aspecte importante la nivelul relaţiilor, abordarea
socială în raport cu propria mea fiinţă, poziţionarea la nivel personal a
priorităţilor şi dorinţelor au reuşit
să se deblocheze cu ajutorul psihoterapiei. De asemenea am dobândit o mai bună claritate în formularea viziunii şi
conştientizarea prezentului.  Sunt foarte încântată de tehnicile de psihoterapie
dar în primul rând de Nadia ca persoană, propria ei deschidere şi pace
interioară sunt o desfătare pentru suflet, un model pentru mine ca şi femeie.
Recomand din toată inima: Cabinetul de psihologie Psy Essence – Nadia Cupşa.
”  
                                                                                                Alexandra , 30 ani, arhitect

“Mă numesc Flavia şi  vreau să împărtăşesc
povestea mea ,în speranţa că va fi de folos cuiva. Am 63 de ani şi destule
probleme de sănătate, pe care de-a lungul vremii le-am abordat în diferite
moduri cu rezultate… .nesatisfăcătoare.

Până într-o zi când o prietenă mi-a dat o carte care
mi-a schimbat viaţa. Cartea se numeşte ,,CĂLĂTORIA” de Brandon Bays si prezintă
o metodă de vindecare prin care autoarea cărţii  a reuşit să se vindece cu
forţe proprii pe ea însăşi şi chiar şi alţi au obţinut rezultate foarte bune. Mi-a spus de asemenea ca ştie şi la noi în România o psihoterapeută care este specializată în această metodă şi care are experienţă în practica acestui proces . Aşa am cunoscut-o eu pe Nadia
Cupşa ,care în cadrul şedinţelor de psihoterapie din cadrul cabinetului Psy Essence, m-a ghidat  în drumul meu către mine unde am descoperit cauzele tulburarilor şi problemelor mele de sănătate.
       Călăuzită de Nadia, o parte din ele le-am rezolvat, o
parte sunt în curs de rezolvare. Dar cel mai important este că am rezolvat insomnia cu care mă luptam de
peste 30 de ani, în 6 sedinţe ceea ce nu-i puţin lucru, m-am vindecat de furie, mânie şi resentimente.  Sunt calmă şi echilibrată în majoritatea timpului
,ceea ce nu mi s-a întâmplat prea des în viața mea, mi-am îmbunatațit relațiile
și comunicarea cu familia şi oamenii din jurul meu.Sunt multe aspecte care s-au transformat în viața mea, ar fi destule de povestit, e atât de intens și
personal…….este ceva ce trebuie trăit.
        În orice caz, din acel moment în care cu ajutorul psihoterapiei şi asistenţei Nadiei am ajuns în interiorul fiinţei mele sunt altă persoană ,una care îmi place mult mai mult.
       Dacă vreţi o schimbare pozitivă în viaţa voastră, dacă vreţi
să vă cunoaşteți mai bine , dacă aveţi nevoie de vindecare la un nivel mai profund
puteți apela cu îcredere la psihoterapie, pe mine m-a ajutat foarte mult . Să vă fie de folos ! “
                                                                                             Flavia, 63 ani, administrator 

       „Făcând
psihodramă, în mai puțin de un an, m-am înțeles și descoperit mai mult decât în
toți ceilalți. Asta datorită perspectivelor variate ivite în timpul
activităților cu grupul și a celor de după întâlniri. Deoarece impactul este
mult mai mare, depășește cele 10 ore de lucru efectiv. Am înțeles că sunt mai
mult decât rolurile pe care le interpretez în piesa numită „Viață”. M-a ajutat să mă conectez cu Sinele superior.”
            Estera, participantă grup de dezvoltare personală

„Am venit
la acest curs la îndemnul unei prietene. Știam ce doresc de la aceste ședințe
dar nu aveam încredere că vor avea rezultatul așteptat de mine. Însă pe
parcursul ședințelor am realizat că am primit mai mult decât am așteptat, că am
rezolvat mai multe probleme decât am crezut că am. Mi-am redobândit sentimentul
de încredere în mine și puterea și voința. Vă mulțumesc.”
                                                                                                            Wanda, participantă grup de dezvoltare personală
 

”Psihodrama te ajută să
înțelegi că în tine există un leopard rănit, jignit, plin de paraziți. Apoi te
ajută să faci o spărtură în gardul frumos vopsit al înstrăinării de sine și să
dai piept cu fiara din tine, să o înțelegi, să-i scoți spinii dintre  gheare, s-o cureți de căpușe… În sfârșit, să o tratezi de toate
relele care o sălbăticesc.
       Minunat
este că vindecarea se produce în grup și asiști cu bucurie la tratamentul
fiarelor ”Co-Psihodramatice”.
În timp observi
că leopardul nu mai e leopard, gardul își pierde din consistență și…poți intra
pe proprietatea care îți aparține de drept!”

                                                                    

Maria, participantă grup de dezvoltare personală

       „Inițial
n-am știut în ce „mă bag”, recunosc faptul că a fost un fel de „hai să văd
despre ce e vorba”. Și nu am luat decizia de a mă alătura grupului de dezvoltare personală şi autocunoaştere prin psihodramă pentru un
parcurs de  1 an decât la sfârșitul celor
10 ore ale primei întâlniri.
        Fiecare
întâlnire cu grupul mi-a adus ceva nou, m-a făcut să simt și să cunosc mai bine
cine sunt eu, a scos la suprafață multe lucruri îngropate mai mult sau mai
puțin intenționat pe care astfel le-am putut prelucra și rezolva. Pacea,
liniștea, regăsirea echilibrului în tumultul cotidian m-au făcut să realizez
efectul pe care l-a avut psihodrama asupra mea.

        Mulțumesc
intuiției mele de a o fi contactat initial pe Nadia, mulțumesc ”întâmplării” de
a fi ajuns aici.
                                                                                                              Cu
recunoștință și drag,
                                                                 Ancuţa, participantă grup de dezvoltare personală

Contact psihoterapeut Nadia Cupsa tel. 0752472214

Știi persoane cărora această
resursă le-ar fi de folos?



 Trimite-le un link al articolului pe e-mail sau
rețelele de socializare.
Iți mulțumesc. Și sperăm, că și ei.