Mă numesc Andreea, am 45 ani și sunt de
profesie medic.

       Una dintre
problemele cu care m-am confruntat în ultimii ani a fost o durere la nivelul
șoldului drept, care uneori era atât de intensă încât uneori îmi era dificil să
fac chiar și un singur pas. Odată, de exemplu, mergeam către
cabinetul de stomatologie urmărind să ajung la timp, iar  durerea a devenit atât de intensă încât am rămas
blocată în mijlocul străzii ; m-a luat prin surprindere această situație și
nu știam ce să fac. În acel moment am început să mă rog și I-am promis lui Dumnezeu că voi urmări să fac voia Lui dar să mă ajute să mă pot mișca și să pot merge mai
departe. Gradat acea durere a diminuat și am putut să mă mișc cu o oarecare
dificultate. Durerile au reapărut apoi de mai multe ori și m-au determinat să
fac RMN – o investigație care îmi aducea cele mai precise date despre situația
șoldului meu. La RMN s-a evidențiat lichid la nivelul articulației  și am
respirat ușurată. Am urmat un tratament naturist cu gel de Aloe și situaţia mea cu şoldul s-a îmbunătăţit destul de
mult.

        După câteva luni
însă durerea a reapărut destul de intensă și m-a determinat să caut noi
modalități de tratament. Auzisem de procedeul ‘Călătoria’ ,de la prietenii mei şi că această metodă îi ajutaseră în rezolvarea mai multor probleme şi cu rezultate foarte bune, așa că
m-am hotărât să realizez şi eu acest procedeu pentru a rezolva cauzele psiho-emoţionale ale durerilor de la șold cu care mă confruntam.

      Am căutat un psihoterapeut specializat în psihodramă şi în metoda Călătoria de Brandon Bays şi atunci când am fost pregătită , am ajuns să identific emoţiile care erau stocate la nivelul șoldului drept. La începutul procesului psihoterapeutic am avut unele
percepții și chiar imagini pe care nu le acceptam ca fiind posibile şi chiar le refuzam cu îndârjire. Încurajată
fiind de deschiderea terapeutului şi de îndemnul de a avea încredere în înțelepciunea corpului meu fără a mai interveni cu judecățile minții raționale, am continuat  procesul acceptând  acele percepții ca pe o  posibilă pistă
și am manifestat curiozitate pentru ce s-ar putea petrece mai departe. Amintiri stocate în memoria celulară au început să apară şi m-am
văzut copil la vârsta de aprox 1 an : eram o fetiță mică în patuțul ei care
era abuzată sexual de un bărbat care era chiar tatăl ei. Această percepţie a
trezit în ființa mea o stare intensă de revoltă, de indignare, de profundă
nedreptate și totodată de neputință. Fetița trăia o stare de foarte mare de teamă, se
simțea lăsată singură şi lipsită de ajutor. Experienţa terapeutului şi-a spus cuvântul şi am primit tot sprijinul
pentru a putea face față încărcăturii emoţionale  şi a putea să merg mai departe. Cu acest ajutor aceia fetiță care eram chiar eu, a reuşit mai târziu să ierte cu ușurință pe acel bărbat, iar sufletul meu a putut să rămână plin de iubire și de
puritate. Cu toate acestea starea mea de revoltă, de indignare, de profundă nedreptate însă persista : eu cea din prezent nu puteam să iert și nici măcar nu puteam să accept aceia situație deşi eram conşientă că iertarea nu era pentru cel care mă abuzase, ci sufletul meu era cel care avea nevoie să se desprindă de durere. Aveam o dorință sinceră de a
realiza acest demers interior de a mă putea desprinde de trecut şi uşor, uşor am reuşit să fac aceasta.

        Deși mă simțeam
marcată de acele amintiri pe care le retrăisem, mă consideram o victimă profund nedreptățită, către finalul procesului am reuşit să conştientizez şi chiar să mă desprind de rolul meu din respectiva amintire.  Conştientizare faptului că acesta a fost un rol pe care l-am jucat atât de bine, m-a făcut să izbucnesc dintr-odată într-un râs puternic şi astfel toată
tensiunea care mă încorseta s-a spulberat pur şi simplu. În acel moment am reuşit să mă detașez de toate acele
percepții și am devenit astfel un martor obiectiv şi neimplicat. Ceea ce
până în acel moment era ‘trauma mea’, ’suferința mea’, ’nedreptatea mea
profundă’, aceia amintire a devenit pur și simplu o
imagine, un film proiectat pe un ecran la care priveam fără a mai avea asupra
mea vreun efect. M-am simțit în acel moment complet ușurată de toată
povara, durerea și suferința. Era ca şi cum Dumnezeu în marea Lui bunătate mi le luase cu mâna.

        Apoi terapeutul
s-a adresat eului mai tânăr și l-a întrebat dacă simte nevoia să fie iertat la

rândul său de către respectivul bărbat,m-a surprins această întrebare și apoi
cu și mai multă surprindere am constatat că eul mai tânăr suportase atunci de fapt consecința unor greșeli mai vechi, a unei karme dintr-o viaţă
anterioară . Deși într-o primă etapă situaţia din amintirea mea  îmi
apărea ca fiind o profundă nedreptate și chiar ca fiind ceva de neiertat acum, în această lumină totul căpăta un nou înțeles și am
devenit conștientă că era foarte important să realizez pe deplin, complet și fără
rezerve demersul iertării față de mine și față de ceilalți pentru a reuşi astfel să întrerup acest lanţ al destinului în care alternativ jucam când rolul victimei când cel al agresorului. Nu aş fi reuşit să iert cu adevărat dacă nu aş fi fost  cu adevărat branșată la sursa infinită a
iertării și a iubirii necondiționate, la Sinele meu divin. Printr-o grație imensă am reușit atunci să iert
profund și complet. Apoi , am simțit o imensă ușurare și
o pace profundă care îmi inundau întreaga fiinţă, stare care m-a însoţit apoi zile la rând. Simţeam pur şi simplu cum efectiv m-am eliberat de o povară grea pe care o dusesem cu mine pentru foarte mult timp.

       Am conștientizat cu ajutorul Lui Dumnezeu
că anumite amintiri stocate în memoria noastră celulară, în subconștientul nostru pot duce la
apariția unor boli. Însă prin practica spirituală spirituală în cazul meu yoga și cu ajutorul psihoterapiei, subconștientul meu a putut  fi purificat.

       Șoldul meu drept este acum perfect sănătos şi au trecut câţiva ani de atunci şi eu continui să mă bucur de acestă stare de sănătate.

        În lunile care au urmat acestui procedeu,
am remarcat că am devenit mai deschisă în relațiile mele cu ceilalţi, mai liberă, mai veselă, mai
dezinhibată în relaţia mea, comunicam mai ușor și mai ales mă simțeam ușurată de o imensă
povară și tensiune . Şi da, o mare fericire că  șoldul meu este complet vindecat.Citeşte şi: 
Psihologul meu – colaborator la starea ta de bine