Ce este “Călătoria emoţională” ?
Călătoria emoţională este o metodă descrisă de Brandon Bays în cartea sa “Călătoria” – metodă descoperită din experienţa ei pe calea vindecării de o tumoare de mărimea unei minge de baschet. Călătoria emoţională este o călătorie interioară prin straturile emoţionale până ajungem la “Sursă” acel loc în care experimentăm prezenţa Sinelui (supraeul, Sinele divin Atman). Urmează apoi, un exerciţiu numit “Focul de tabără” în cadrul căruia avem ocazia să golim bagajul emoţional de emoţii dureroase care a fost stocat în memoria noastră celulară. Iertarea apare ca o atitudine firească şi odată cu ea apare o stare de uşurare şi înălţare atât de plăcute.
aşa cum o vom numi noi aici, pentru a-i păstra anonimatul. Ea s-a vindecat cu
ajutorul acestei metode “Călătoria” (The Journey) de Brandon Bays de un fibrom cu care era programată pentru operaţie.
Din
jurnalul unei „Călătorii emoţionale”
nevoia să aştern pe hârtie povestea Călătoriei mele emoţionale. Probabil că, în
timpul şedintei, nu am fost foarte comunicativă, şi aşa, m-am hotărât că ar fi
bine să spun ce am văzut şi simţit în timpul acestei călătorii minunate. Şi
probabil, pentru că vroiam să-mi amintesc, din nou, senzaţiile trăite atunci.
cuminte instrucţiunile pe care le primeam, am simţit că mă scufund… nu ştiu
unde…în mine, cred; simţeam că alunec, că plutesc, că mă scufund, că mă învârt,
si apoi ameţesc; dar, nu era o alunecare într-o direcţie anume, căci nu exista
sus sau jos, stânga sau dreapta, înainte sau înapoi …dar era ameţitoare această
alunecare, o ameţeală plăcută, tare placută….
defini, nu era nici tristete, nici bucurie – dar, cert era că mi-au dat
lacrimile. Îmi amintesc, că atunci când am simţit lacrimile curgându-mi pe
obraji, m-am gândit “De ce plâng?”, că nu aveam motiv. Era o emoţie puternică,
nedefinită, care a avut ca efect curgerea lacrimilor. Dar, mi-am zis, că nu e
cazul să caut acum motivele plânsului, şi că, în acest moment, eu trebuie să-mi
continui Călătoria pe care am început-o.
Focul de tabără
Apoi, când am ajuns la focul de
tabără, i-am invitat pe şefii mei ( cu care nu aveam o relaţie stralucitâ: îmi
găseau tot timpul nod în papură, mie nu îmi acordau stimulente/bonusuri chiar
dacă le merit, comparativ cu alţi colegi, pentru mine nu sunt bani, nu sunt
bugete, doar penalizari) la o discuţie. Împreună cu Dumnezeu (care era Maestrul
meu), amândoi şefii mei s-au aşezat în jurul focului de tabără, însă păreau
foarte surprinşi şi contrariaţi, pentru că nu ştiau ce caută acolo, pentru ce
au fost invitaţi, că ei nu ştiu despre ce e vorba sau ce ar trebui să facă. Şi
atunci, Nadia mi-a sugerat să schimb unul din sefi, să-l las să se “topească în
lumină” si să invit un alt personaj, care consider eu că ar avea ceva de spus.
Surprinzător a apărut, ca din senin, prima şi marea mea iubire, căruia eu îi
reproşam că m-a trădat, m-a părăsit, pe mine, eu cea care l-am iubit mai mult
decât a iubit cineva vreodată în lumea asta; iar, el mi-a răspuns foarte
simplu şi foarte firesc, că, niciodată, eu nu mi-am manifestat iubirea faţă de
el, şi el nu a ştiut că l-am iubit cu atâta pasiune, cu atâta intensitate, şi
firesc, crezând că nu îl iubesc, s-a îndreptat spre altcineva care “ştia” să
exprime iubirea, nu doar să o simtă (cum am făcut eu). La răspunsul lui, n-am
putut să fiu furioasă pe el. Am rămas, pur si simplu, şocată, înmărmurită, că,
întradevăr, era atat de evidentă nemanifestarea iubirii mele, si el o expusese
atât de succint şi de normal, încât mă dezarmase şi mă debarasase de tot
“arsenalul” cu care mă pregătisem să-l atac în cei 20 ani care au trecut de la
desparţirea noastră.
cazusem, a apărut tatăl meu, şi s-a asezat în jurul focului nostru. Şi atunci,
am “tăbărât” asupra lui cu cuvinte demult îngropate în adâncul sufletului meu:
că nici el nu m-a iubit niciodată, că nu am simţit niciodată iubirea lui, că nu
a manifestat-o niciodată faţă de mine, că nu m-a ţinut niciodată în braţe, că
nu a fost mândru de mine niciodată,…că nu mă simţeam iubită de el. De ce? De ce nu a putut să mă iubească? Ce i-am făcut?
Că doar eram copilul lui, sânge din sângele lui, şi el nu putea să-şi iubească
propria odraslă? Cu acelaşi calm şi firesc, că şi iubitul meu, tatăl meu a
răspuns că el m-a iubit, şi mă iubeşte, dar o face in felul lui, şi că nu şi-a
dat seama că eu n-am “simţit” iubirea lui, ca el nu ştie de ce nu mă simt
iubită de el; să-mi amintesc că doar mi-a tolerat toate giumbuşlucurile
copilăriei, când săream pe el, pe lângă el, peste el; că i-am “ondulat”
părul şi nu mi-a reproşat nimic (la vremea aceea, tatăl meu avea o tunsoare a
la Băsescu, adică o faşie de păr din partea laterală îi acoperea chelia din
creştet; intr-o zi, m-a chinuit talentul de coafeză, şi am luat un piepten des
şi am vrut să-i ondulez acea fâşie de păr, încolăcind-o pe pieptene; am răsucit
şi iar am răsucit eu pieptenele, până la baza fâşiei de păr, dar, când să-l
desfac şi să rămână o frumoasa buclă de păr…. desfă-l! dacă mai poti; părul se
încâlcise în dinţii pieptenului des, şi nu mai puteam să-l desfac, şi mă treceau
toate transpiraţiile, şi tatăl meu începuse să se enerveze, şi atunci am
suferit cumplit de teamă că o să strige la mine; într-un final, mama a reuşit
să desfacă jumătate din încâlceală, şi restul fâşiei de păr a trebuit să o taie
cu foarfeca; nu mi-a reproşat nimic, şi nici nu a strigat la mine, nici nu m-a
amenintat cu nimic, nici nu mi-a facut morală, deşi era podoaba lui capilară la
care ţinea foarte mult; dar eu eram aşa de speriată, încât şi azi îmi amintesc
emoţia/teama traită atunci).
ale iubirii lui pentru mine; dar eu vroiam cuvinte, vroiam îmbrăţişări…. vroiam
un alt fel de manifestare a iubirii lui. Mi-a spus că nu ştie să-şi
exprime iubirea prin cuvinte sau îmbrăţişări, că el la rândul lui nu primise
aşa ceva, şi nu ştia cum să se exprime; el ştia că nu e “voie” să spui ce
simţi, că e un semn de slăbiciune să spui că iubeşti (Mama tatălui meu a murit
când el avea 8-10 ani, iar relaţia cu mama vitregă a fost …una aridă, lipsită
de iubire, pot spune că a fost chiar ură – din cele povestite de el din
copilăria lui). Dar dacă aşa simt că sunt iubită, el mă imbrăţişează acum. În
îmbrăţişarea lui, am simţit o senzaţie de eliberare, de comunicare, de
contopire a iubirii, de bine, de plăcut, de frumos, de… IUBIRE. Nu-mi venea să
mă desprind din braţele lui, atât de bine era. Brusc, lângă noi, a apărut mama
mea care a spus: “Ţi-am spus eu că te iubeste, dar nu m-ai crezut!”. Ea nu s-a
aşezat cu noi în jurul focului de tabără, ci doar ne privea cu duioşie şi
iubire, stând deoparte, în picioare, şi ne îmbrăţişa cu privirea ei (mama mea a
murit in 1998). Am plâns de tristeţe, de nefericire, şi apoi am plâns de
bucurie, de iubire, de fericire, de BINE. Apoi, aşa cum eram ghidată, L-am
intrebat pe Dumnezeu (care era mentorul meu) dacă ar mai fi ceva de spus (dar
fară să mă desprind din îmbrăţişarea tatălui meu, atât de bine era acolo în
braţele lui). Ne-am cerut iertare, l-am iertat
şi m-a iertat. Urmând paşii
indicaţi de Nadia, am revenit încet la starea mea obişnuită. O Doamne, ce
bine a fost!
Îndrăzneşte
Poate pentru că avem
tendinţa să nu observăm lucrurile bune care ni se întâmplă (pentru că ni se par
normale), le observăm, de regulă, pe cele rele (şi le exagerăm…). Dar,…pot să-mi dau seama cu
uşurinţă că s-a schimbat/îmbunătăţit atitudinea şefilor mei faţă de mine, mi-am schimbat
perspectiva din care privesc lucrurile care mi se întâmplă, am devenit mai optimistă (o
viaţâ întreagă am fost foarte pesimistă, poate cea mai pesimistă persoană pe care
o cunosc), nu mai sunt asa de prăpăstioasă; …şi cred că…..am început să mă iubesc
pe mine -pentru că, uneori, mă văd frumoasă, deşteaptă, …şi am şi semne vizibile
că se vindecă acneea mea cea de toate zilele…”
să facem un mic pas în a face aceste descoperiri. Se spune ca dincolo de toate aceste răni
emoţionale se află chiar sufletul nostru şi anumite cadori şi surprize minunate, poate de cele mai multe ori vom descoperi chiar asul
nostru din mânecă şi mult mai mult de atât. Avea nevoie doar de puţină curiozitate şi curaj pentru a pleca într-o astfel de călătorie interioară spre a căuta mai adânc în sufletul nostru, pentru a ne regăsi mereu mai buni, mai frumoşi, mai puri, mai plini de iubire şi înţelepciune.
Citeşte şi:
Cum mă programez pentru a realiza
procedeul Călătoria ?
Cabinet de psihologie unde se practică procedeul Călătoria
Grup de dezvoltare personală
Cel mai bun practician pentru Călătoria ta
resursă le-ar fi de folos?
Trimite-le un link al articolului pe e-mail sau
rețelele de socializare.
Iți mulțumesc. Și sperăm, că și ei.